Mitică George Ranetti)

Mitică e spirituel;
Când îți trântește una el
Să știi că te omoară;
Iacă bună oară:
Dacă te vede c-un palton
Ceva mai de bonton,
Mitică te zeflemisește:
„Ai blană? Junghiu-ți mai lipsește“
Iar când te vede c-o umbrelă nouă
Și-ncepe din senin să plouă,
Mitică-ți zice, ironie crudă:
„Păcat de ea, că-i nouă și se udă!”
Pe pod când vede câte-o damă,
Mitică, foarte fin, exclamă:
„Știi că e nostimă contesa?
Dă-mi adresa!”
Mitică, în tramvai,
Strigă tot-dauna: „Frai!”
Și râde-apoi, și râde fericit:
Ce conductor tâmpit,
C-o bună glumă cum l-a păcălit!
„Ia pun-te jos“, îi zici la masă,
„Pardon, eu nu mă pun în casă!”
Zice el imediat
C-un aer scandalizat.
De-l întrebi vara ce mai face,
El jalnic glasul și-l preface:
„Mă ia cu sete și căldură
Și-s cam bolnav de băutură!“
Când trenul încă n-a pornit
Mitic-al nostru, mucalit,
Spre mașinist strigă: „Ei!.. hai!
Dă, domnule, bice la cai!”
La baie, gol ca pruncul cel din fașă,
Mitică n-are nici măcar cămașă,
C-o glumă însă te-a dat gata:
„Pardon, monșer, că nu mi-am pus cravata!“
La birt l-auzi, cu vocea tunătore:
„Dă-mi, chelner „Zeflemeaua“ și o scobitoare!”
De-i spui o vorbă franțuzească,
Dumnezeu să te păzească,
Zâmbind mefistofelicește,
El zice : „Or, pe franțuzește,
Ia spune-mi, te rog, amice,
La tirbușon cum se zice?”