Mișcarea literară și științifică

Seceta literară și științifică, sărăcia mișcăreĭ noastre literare contemporane e în afară de orĭ-ce îndoială, și de sigur, puținĭ se vor găsi carĭ să nege acest fapt, pe cît de trist pe atît de adevărat.

Nu-ĭ vorbă, în privința mișcăreĭ științifice propriu zise se vor găsi uniĭ carĭ nu ne vor da dreptate. Progresul științific al țăreĭ noastre, zic aceștia, e de netăgăduit. Numărul școalelor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tinerĭ ne vin din străinătate înarmațĭ cu toată știința europeană; n’ar fi decĭ nedrept de a vorbi de lipsa uneĭ mișcărĭ științifice la noĭ?

Neîndoelnic că ceĭ ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noĭ, — cam încet, nu e vorbă, dar totușĭ se întinde, — nu maĭ încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e dejà maĭ puțin sigur, admitem însă și asta; — dar de aci și pînă la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvîntuluĭ, maĭ e un pas și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosibește maĭ ales o mișcare științifică într’o societate e entusiasmul, e iubirea desinteresată pentru știință atît din partea celor carĭ o predaŭ, cît și din partea celor carĭ o învață.

Cînd tinerimea cultă și entusiasmată venea din toate colțurile Germanieĭ pentru a asculta pe mariĭ ei dascălĭ Fichte orĭ Hegel, era de sigur o frumoasă mișcare științifică. Dorul de lumină și de adevăr însuflețea această tinerime; dorul de a răspîndi lumina și adevărul însuflețea pe marii ei învățațĭ.

Cînd bătrînul dascăl Gheorghe Lazăr dădea învățătură într’o casă veche prin crăpăturile căreea șuera vîntul de iarnă, ghemuițĭ de frig și el și ceĭ ce ’l ascultaŭ dar pătrunșĭ și unul și alțiĭ de acelașĭ dor de adevăr și de lumină pentru eĭ și pentru neamul lor, — era un început al uneĭ mișcărĭ culturale. Acest început era sărac, foarte sărac, dar era un început al uneĭ adevărate mișcărĭ literare și științifice și care a dat roade frumoase.

Azĭ însă, în cele maĭ multe cazuri, un profesor îșĭ dă ceasul lui regulamentar de muncă numaĭ pentru-că e plătit — și aceasta cînd nu poate să se eschiveze. Ceĭ ce învață, învață iarășĭ pentru-că n’aŭ încotro: trebue, să-șĭ facă o carieră, să ia o fată cu zestre și pentru asta trebue diplomă. Odată diploma luată, diplomatul asvîrlă cărțile în foc, uită ceea ce a învățat, afară doar de ceea ce îĭ cere meseria.

Azĭ, cînd dascălul dă învățătură numaĭ pentru leafǎ, cînd eleviĭ nu iaŭ învățătură decît pentru ca să ajungă să ia leafă, iar publicul nu învață de loc, — e cam greŭ de vorbit de o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvîntuluĭ, orĭ cît s’ar fi întins învățătura ca meserie. Științei noastre de azĭ îĭ lipsește o dezinteresată iubire de știință, năzuințele înalte și un entusiasm științific, pentru a deveni o adevărată mișcare științifică.

Dar dacă despre sărăcia mișcărei noastre științifice mai poate fi îndoială, în privința seceteĭ literare suntem cu toțiĭ de acord.

Scriitorĭ de valoare avem puținĭ, și aceĭ puținĭ scriŭ așa de rar, și aceste scrierĭ rare sunt primite de public cu atîta indiferență! Și ast-fel amîndoĭ factoriĭ uneĭ mișcărĭ literare și stiințifice ne lipsesc de o potrivă: literațiĭ și producțiunile literare de o parte și un public către care s’ar adresa aceste producțiunĭ pe de altă parte.

Dar dacă fenomenul sărăcieĭ în mișcarea noastră literară și intelectuală e recunoscut de toțĭ, cauzele acestuĭ fenomen sunt departe de a fi cunoscute și pricepute. În general, esplicările date sunt orĭ false orĭ superficiale.

Cauza sărăcieĭ noastre literare, zic uniĭ, e că scriitoriĭ noștri maĭ de valoare nu scriŭ. Cu alte cuvinte, cauza sărăcieĭ noastre literare e lipsa eĭ, orĭ — parafrazînd o spirituală expresie a luĭ Caragiale — o națiune fără literatură va să zică că nu o are!!

Alțiĭ, maĭ pricepuțĭ și cu maĭ multă dreptate, găsesc cauza acesteĭ stagnațiĭ în indiferența publiculuĭ. De cîte ori n’am auzit pe puținiĭ noștri scriitorĭ de talent zicînd: «să scriĭ, să lucrezĭ, să-țĭ istoveștĭ toate forțele sufleteștĭ? Dar pentru cine? Dar pentru ce?»

«Fie-care e ocupat cu trebile luĭ, cu interesele de toate zilele, ast-fel că pentru interesele intelectuale și estetice nu-ĭ rămîne nicĭ vreme, nicĭ bună-voință și nicĭ pricepere. O carte care ese de sub tipar, o piesă ce se reprezintă la teatru, face să se vorbească de ea două treĭ zile și asta încă e mult și asta încă dacă reporteriĭ de gazete, transformațĭ în criticĭ artisticĭ, vor bine-voi să spue cîte-va vorbe în gazetele respective.

«Îndemnul moral lipsește dar. Dar îndemnul material? Nicĭ atîta. Opera de valoare, tipărită într’un număr ridicul de exemplare, se vinde în cincĭ anĭ… dacă nu rămîne nevîndută pentru vecie. Pentru cine dar să scriĭ și pentru ce?»

Ast-fel zic scriitoriĭ noștri de talent și de sigur că în vorbele lor e o bună parte de dreptate.

Un lucru numaĭ: aceste căinărĭ nu răspund la întrebarea noastră, nu ne daŭ cauza adevărată a seceteĭ literare și intelectuale.

Indiferența publicului? Dar de ce publicul e azĭ așa de indiferent pentru producțiunile artistice, cînd cu treĭ‑zecĭ orĭ patru‑zecĭ de anĭ înainte arăta un interes așa de mare pentru Alexandri și alțiĭ? Și, în definitiv, cu esplicațiile date însemnează a te învîrti într’un cerc vițios: publicul nu citește pentru‑că nu se produce și nu se produce pentru‑că nu se citește.

Numaĭ atuncĭ vom eși din acest cerc vițios, cînd, căutînd o esplicare, o cauză a seceteĭ literare și intelectuale, o vom căuta de odată pentru amîndouă fenomenele. O mișcare literară ori științifică cuprinde de o potrivă pe amîndoĭ factoriĭ, orĭ — în termeni economicĭ — cuprinde de o potrivă și pe producătorii literarĭ și pe consumatorĭ. O societate produce și scriitorĭ și cetitorĭ, carĭ influențează uniĭ asupra altora și împreună formează aceea-ce numim o mișcare literară orĭ o mișcare științifică.

Că o mișcare literară fără literațĭ e un non-sens, pricepe orĭ-cine; dar că o mișcare literară fără cetitori e iarășĭ o imposibilitate, pentru uniĭ nu-ĭ tot așa de clar. Cauza acesteĭ nepriceperĭ e că în toate istoriile literare se analisează numaĭ scriitoriĭ fie-căreĭ epoce, nu însă și publicul cetitor, par’că acesta din urmă nicĭ n’ar exista. Adevărul e însă că acest public e tot așa de important ca și scriitoriĭ.

Ca să vedem maĭ clar, să luăm un exemplu extrem. Să presupunem că doĭ orĭ treĭ poețĭ de geniŭ aŭ scris într’o țară oare care cîte-va poeme geniale, dar care n’aŭ fost pricepute absolut de nimenĭ, ca și cum ar fi fost scrise într’o limbă necunoscută. Vom putea noĭ oare vorbi despre o mișcare literară a aceleĭ țărĭ sub cuvînt că acele poeme aŭ fost geniale? Pe de altă parte să presupunem cîte-va poeme mediocre scrise de poețĭ cu puțin talent, însă care să fi stîrnit entusiasmul unuĭ popor întreg; în casul acesta de sigur vom vorbi despre mișcarea literară a aceleĭ țărĭ și aceleĭ epocĭ.

De aci se poate vedea ce important factor e și publicul cetitor într’o mișcare literară și cum, vorbind despre mișcarea literară a uneĭ țărĭ, trebue să avem în vedere amîndoĭ factoriĭ strîns legațĭ între ei.

In acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și în acest sens vom căuta pricina sărăcieĭ în mișcarea noastră literară și intelectuală de azĭ.

*** Mișcarea literară fiind un fenomen social, în viața socială decĭ trebue să căutăm condițiunile existențeĭ eĭ, în viața socială trebue să căutăm cauzele înflorireĭ orĭ decadențeĭ literare.

Să aruncăm, decĭ, o scurtă privire asupra viețeĭ noastre sociale de acum 40 orĭ 50 de anĭ.

După 1848, noi am intrat definitiv în curentul viețeĭ europene. O întreagă întocmire socială bazată pe iobăgie, asemănătoare cu feodalismul european, a căzut și a fost înlocuită cu o altă întocmire, de obiceiŭ numită întocmirea burgheză, democrată; formele politico-sociale feodale iobăgiste aŭ fost înlocuite prin formele moderne occidentale. Această transformare socială săvîrșită de aceia pe carĭ de obiceiŭ îĭ numim «generația de la 48», e asemănătoare în multe privințe cu transformarea operată și în Franța la 1789—1793 de burghezimea revoluționară de atuncĭ. Zicem «asemănătoare în multe privințe» și nu de tot, pentru că sînt și deosebirĭ însemnate provocate de diferența între felul desvoltăreĭ istorice a țăreĭ noastre și a occidentuluĭ european.

Asupra unora din aceste esențiale deosebirĭ vom insistà chiar aicĭ, cît va fi nevoe pentru țelul acestuĭ articol.

Dar nu numaĭ prefacerea noastră socială era în unele privințe deosebită de cea europeană, ci și lupta generațieĭ de la 1848 era în multe privințe deosebită de lupta revoluționarilor burghejĭ din occidentul Europeĭ. In unele privințe, această luptă erà mult maĭ ușoară, în altele maĭ grea. O esențială deosebire e și următoarea: pe cînd burghezimea revoluționară europeană se luptà pentru doborîrea uneĭ întocmirĭ sociale și înlocuirea ei prin alta, la noĭ generația de la 48 ducea, afară de aceasta, și o luptă pentru ridicarea, pentru redeșteptarea și liberarea națională.

Așa dar, generația de la 48 a avut două scopurĭ de cea maĭ mare însemnătate: transformarea uneĭ întregĭ întocmirĭ sociale și redeșteptarea națională. Fiecare din aceste scopurĭ în parte e în stare să provoace o puternică mișcare intelectuală. Ce să maĭ zicem cînd ele amîndouă devin idealul, scopul generațieĭ de la 1848! Maĭ ales deșteptarea națională a fost tot-d’auna un puternic factor al uneĭ mișcărĭ literare, — fapt care de altmintrelea, e ușor de explicat. Maĭ întîiŭ, e însuflețirea dacă nu a națiuneĭ întregĭ, apoi a elementelor celor maĭ culte și simțitoare, e un entusiasm, e o ridicare a diapasonuluĭ emoțional al uneĭ însemnate părțĭ din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O massă de oamenĭ sunt însuflețițĭ de acelașĭ ideal, aŭ aceeașĭ mare dorință, forțele lor sufleteștĭ lucrează în aceeașĭ direcție și de aceea e o cerință psihică de a comunica unul cu altul, de a’șĭ spune dorințele, de a’șĭ manifestà simțirile, emoțiunile, speranțele.

E evident însă, că cel maĭ prielnic mod de manifestare și comunicare emoțională între oamenĭ e cuvîntul sfînt și inspirat al poezieĭ. Afară de aceasta, literatura în acest caz are de multe orĭ o mare importanță utilitară, politică. De multe orĭ un popor ce se redeșteaptă trebue să arate că există și că are dreptul la existență, și una din cele maĭ bune dovezĭ e și literatura luĭ, și maĭ ales literatura populară. Și de aceea iarășĭ în timpul redeșteptăreĭ naționale, există o tendință de a se întoarce către isvoarele viĭ și sănătoase ale poezieĭ populare. Așa a fost la alțiĭ: în Polonia, în Germania, în Danemarca etc., așa a fost și la noĭ.

Ca să vedem ce puternic curent literar s’a creiat în această epocă istorică, numită epoca de la 1848, n’avem de cît să pomenim pe aceia carĭ aŭ scris atuncĭ, pe poețiĭ epoceĭ. Heliade Rădulescu e poet, Gr. Alexandrescu poet, Alexandri poet, Boliac poet, Rosetti, Negri, toțĭ capiĭ mișcăreĭ revoluționare democrato-burgheze și naționale sunt poețĭ. Aceia carĭ nu făceaŭ versurĭ, Ion Ghica, Cogălniceanu, Bălcescu și alțiĭ, creiază proza romînă, Alexandri descopere creiațiunea mareluĭ nostru poet anonim, țărănimea. E un elan, e un entusiasm, e o speranță în viitor, chiar în acele creațiunĭ care deplîngeaŭ prezentul.

După spiritul eĭ, această, literatură cu drept cuvînt poate fi numită literatura ideologilor burghezĭ de la 1848.

Pentru fruntașiĭ mișcăreĭ de la 1848 literatura nu era nicĭ o glumă nicĭ o petrecere: era un instrument de luptă, era o armă puternică de deșteptare, o armă politică și morală tot de odată. Și această literatură se adresa la un public cetitor care gîndea ca și scriitoriĭ luĭ, care avea aceleașĭ năzuințe, acelașĭ dor. Cuvintele calde ale poeților găseaŭ răsunet în inima caldă a publiculuĭ, era o armonie complectă între aceștĭ doĭ factorĭ necesarĭ pentru producerea uneĭ mișcărĭ literare, și iată pentru ce epoca de la 1848 ne a dat o mișcare literară în adevăratul sens al cuvîntuluĭ, o mișcare puternică și rodnică.

Această mișcare îndeplinește toate condițiunile ce se cer uneĭ adevărate mișcărĭ literare: ea a izvorît din nevoile viețeĭ sociale de atuncĭ și, la rîndul eĭ, a influențat această viață; ea a avut amîndoĭ factoriĭ necesarĭ și în armonie între eĭ, — publicul cititor și literațiĭ.

E adevărat că cercul la care se adresà literatura aceea era foarte restrîns și aceasta scade, bine înțeles, din însemnătatea mișcăreĭ literare și intelectuale de atuncĭ; dar însemnătatea numerică a publiculuĭ cetitor fiind un factor important într’o mișcare literară, nu e însă un factor unic și exclusiv. Eraŭ așa de puținĭ cetățeniĭ liberĭ aĭ Atheneĭ, și Athena a fost doar patria celeĭ maĭ marĭ înflorirĭ și mișcărĭ artistice pe care a văzut’o vre‑o‑dată omenirea!

Incă o‑dată dar, mișcarea literară și intelectuală a generațieĭ de la 1848, a fost o mișcare adevărată în toată puterea cuvîntuluĭ. Dar ea n’a putut să trăiască mult maĭ multă vreme de cît aŭ dăinuit cauzele sociale carĭ ’ĭ aŭ dat naștere, carĭ ’ĭ aŭ dat puterea și vlaga.

***

Generația de la 1848 a avut fericirea așa de rară în istoria omenireĭ, de a’șĭ vedea visul realisat și încă realisat maĭ în totalitatea luĭ.

Intocmirea socială veche e resturnată, înlocuită cu alta, iar după unirea principatelor, Romînia ajunge o nație de sine stătătoare.

O dată introdusă întocmirea democrată burgheză, trebuia să se arate deosebirea dintre noĭ și occidentul Europeĭ, deosebire despre care am pomenit maĭ sus și pe care am arătat-o dejà în articolul meŭ despre Caragiale. In Europa occidentală transformarea burgheză a societățeĭ a fost făcută de însășĭ burghezimea bogată, puternică, cultă, care după o luptă de maĭ bine de treĭ veacurĭ a învins feodalismul și ’șĭ a croit o întocmire socială proprie intereselor eĭ, mișcăreĭ eĭ triumfătoare. La noĭ însă, doborîrea iobăgieĭ, a feodalismuluĭ nostru național, n’a fost făcută atâta de burghezime, care era puțin numeroasă, săracă, incultă. La noĭ, întocmirea nouă a fost introdusă de o seamă de tinerĭ cu o cultură europeană, în parte fiĭ de boerĭ. Aceștia, bazațĭ pe mica burghezime, pe meseriașĭ, dar maĭ ales ajutațĭ de un fapt absolut hotărîtor și anume că întocmirea burgheză era dejà triumfătoare în statele puternice și civilizate, aŭ introdus aceiașĭ întocmire și la noĭ.

Așa dar, am căpătat instituțiile burgheze fără să avem o burghezime puternică; instituțiile burgheze însă fără burghezime stăteaŭ fără bază, atîrnaŭ, cum am zice, în aer.

Pentru ca instituțiile să capete o bază solidă, trebuia creată o burghezime puternică, ceea ce se facilità foarte mult prin instituțiile nouă deja introduse. Ast-fel, creearea uneĭ burghezimĭ devenea o necesitate istorică, era inevitabilă. Puterea burghezimeĭ însă, după cum se știe, consistă în primul rînd în avere, și de aceia lozinca era dată de însușĭ momentul istoric: «enrichissez-vous!»

Se înțelege, tînăra noastră burghezime nu s’a lăsat mult să fie poftită, ca să înceapă alergarea după îmbogățire.

Cum s’a făcut și se face înbogățirea asta, nu ne privește. Aicĭ avem a face cu fenomenele politico-sociale, numaĭ atîta întru cît ne sunt necesare pentru explicarea mișcăreĭ noastre intelectuale și literare.

Dacă, pentru a da un conținut real noueĭ întocmirĭ sociale, se cerea pe de o parte o burghezime puternică, pe de altă parte se cereaŭ și o mulțime de instituțiĭ politice, juridice, financiare, precum și oameniĭ carĭ să conducă aceste instituțiĭ. Se cer prefecțĭ, sub-prefecțĭ, judecătorĭ, avocațĭ, directorĭ, sub-directorĭ, deputațĭ, senatorĭ, etc., etc.^[1]

Decĭ, dacă burghezimea s’a pus, pe făcut avere, ceĭ maĭ culțĭ din păturile sociale superpuse, chiar sub conducerea oamenilor carĭ aparțineaŭ și aparțin generațieĭ de la 1848, aŭ început să organizeze statul modern, — și ast-fel s’a creiat o ocupație care a luat proporțiĭ marĭ în țară la noĭ: politica, și o ocupație ale căreĭ proporțiĭ sunt curat îngrijitoare: politicianismul.

De alt-fel, aceste două îndeletnicirĭ, politica și politicianismul pe de o parte și îmbunătățirea pe de alta, se împăcaŭ perfect, treceaŭ una într’alta, se confundaŭ împreună. Bine ’nțeles însă, creiarea uneĭ burghezimĭ puternice și a unor instituțiunĭ corespunzătoare nu se săvîrșește nicĭ într’un an nicĭ în doĭ; e un proces care durează mult și care absoarbe toată activitatea claselor suprapuse.

Dar ce s’a făcut, în timpul desfășurăreĭ acestuĭ proces, cu mișcarea noastră literară începută sub niște auspiciĭ așa de frumoase? Această mișcare decădea, decădea mereŭ. Și cauza acesteĭ decăderĭ e lesne de găsit.

Literatura pe care am numit-o a ideologilor burghejĭ Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/22 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/23 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/24 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/25 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/26 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/27 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/28 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/29 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/30 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/31 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/32 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/33 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/34 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/35 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/36 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/37 depinde de cultura și de acele curente literare ce se vor afirmà în țară. Dar că femeile în clasele burgheze citesc maĭ mult de cît bărbațiĭ, e sigur.

Politica va ajunge din ce în ce o piedică mai mică mișcăreĭ literare; cauza e că o țară nu poate ține pe spetele eĭ de cît un număr limitat de politicianĭ. Acest număr este întrecut de mult timp, și încă cu vîrf și îndesat, așa că o mare parte din aspiranțiĭ la politicianism trebue să remîie pe din afară și să facă aceea ce se numește în limbagiul curent opoziție saŭ guvernamentalism de principiŭ. Avînd în vedere că din zi în zi e mai greŭ a ’șĭ face carieră din politicianism, din ce în ce maĭ mulțĭ se vor îndrepta spre alte ocupațiĭ, mai folositoare țăreĭ și mișcăreĭ eĭ literare și intelectuale.

Iar clasa care va da vlagă și putere viitoareĭ mișcărĭ literare și științifice, care va forma atmosfera de entusiasm în jurul manifestărilor artistice, e proletariatul intelectual și păturile maĭ culte ale proletariatuluĭ manual orășenesc.

Dar aicĭ se ivesc o mulțime de întrebărĭ importante:

Cînd se va creia acea mișcare? Cum va fi ea? Ce curente vor domni într’însa? Și cîte altele!

Firește, nu putem răspunde la toate aceste întrebărĭ; e așa de greŭ să fiĭ profet! și chiar dacă ar fi să răspundem la unele din ele, încă nu în articolul acesta am putea-o face.

---