Maica și pruncul

În odaia scunda moare focu-n vatră,
Colo pe firidă pâlpâie opaiț.
Pe un drum de țară, câini zadarnic latră...
Nici un sfânt la noapte n-o să stea pe laviți.

Singură cu Pruncul, singură cu focul
Ce-și desface-n umbră coada de păun,
Maică se gândește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mâna la ceaun.

Ochii Lui albaștri cum e inu-n floare,
Maică îi sărută, mângâie bălai
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deodată năpădit de scai...

Lacrimi șterg în gene brațele cămășii:
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu —
Și pe drum de munte au plecat lăeșii...
Dar Isus zâmbește blând, urmându-și jocul.