Mărăștii

Voi n-ați văzut — vă plâng sărmanii —
P-ai noștri-n lupta, din Mărăști:
Ne-au răzbunat de București,
De tot ce ne-au furat Germanii!

Când baionetele în Soveja
Ca, fulgere izbiră-n ei,
Fugiră-nebuniți, mișei:
Păreau scăpați de la Obreja.

Un general, pe jos, neamț mare,
Vr-un răsfățat de Arhiduci,
Așă gonea, numa-n papuci,
Că nu puteai să-l prinzi călare.

Cu cât necaz striveau bocancii
Vitejilor ostași români
Pe cei ce-o clip-au fost stăpâni
În codrii fermecați ai Vrancei!

Ah, dezrobitu-i-am săracii
Din ghiara iadului străin,
Ș-azi cerul mândru și senin
S-apleacă sărutând copacii.

Iar doine mii de proslăvire
Re-ntoarsele privighetori
Le cântă bravilor feciori...
Mărăștilor, în veci mărire!