Lucrătorul

    Să mergi din zori pe străzi întortochiate
    În galerii săpate de-un sobol,
    Să simți în tine gânduri sfâșiate
    Și sufletul să-ți rătăcească-n gol.

    Să te privească miile de case
    Cu chipul scrutător de la etaj,
    Manta de plumb pe trup să ți se lase,
    Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești : « Curaj ! »

    S-auzi în juru-ți vuiet de mașina
    Cu uruit mecanic, frânt, de roți,
    Călăi de fier, în fața ta să vină,
    Și să-i îndemni la crima lor pe toți,

    Apoi sorbind din cuminicătura
    Pe care-o da al fabricei alb fum,
    Să te întorci, înăbușindu-ți ura,
    Cu capul în pământ, pe-același drum.