Lacrămile unei lăptuci

Un buchețel de viorele,
De la iubita-mi mic cadou,
Împodobea al meu sacou,
Pe când mâncam niște chioftele
La birtul de la „Ștrobel nou“.

D-odată — stranie magie! —
Scuipau în sân și-mi făcui cruci —
Salada verde de lăptuci,
Gemu scrâșnind în farfurie:
„Oh, oameni cruzi și bașbuzuci!“

Privii cu groază la saladă.
Credeam că e un vis urât,
Un nod mi se pusese-n gât;
Vrui să mă scol — căzui grămadă;
Vrui să vorbesc — ea-mi zise: „Psssât”!

„A! iar te prind c-o violetă
„Pe care-o ții cu drag la piept!
„Și crăp de ciudă, să-ți spun drept.
„Ah, mizerabila cochetă!
„Cum te-a momit ?... Ești om deștept,

„Cum te-a legat la gard, infama?...
„Cu fardu-i strigător la cer
„Și cu parfumu-i efemer,
„Pe toți vă amețește dama
„Și-o cântă ori-care Truver:
 
„Dar pe când fialșa-i poezie
„Și farmecu-i contrafăcut
„Se veștejesc într-un minut. —
„Eu sunt fidela ta soție
„Eu te hrănesc, când te sărut!

„Când buza-ți trupul meu sărută,
„Spre a mă-nghiți când gura-ți caști,
„O, spune-mi, nu simți că renaști?...
„Fără de mine-ar fi pierdută
„Plăcerea mielului de Paști!

„Minciună ești dreptate sfântă!
„Azi violeta e la preț.
„Iar ei privită cu dispreț;
„Pe mine nimeni nu mă cântă —
„Nici chiar poetul Nicu Meț.

„Pe mine la butonieră
„Dacă m-ar pune vr-un smintit
„De toți ar fi batjocorit
„Și-ori-ce neroadă hahaleră
„Ar zice: Bietul e țicnit!

„Durerea mea ți-am spus-o verde.
„Sever-am fost, dar nu regret
„C-am pus fot focu-mi pe tapet.
„La urma urmei ce voi pierde?
„Mă faci cu ou și cu oțet!...

„O vorbă vreau să-ți mai spun încă.
„Și liber ești să mă omori:
„Știi tu ce-nseamnă niște flori?
„Legume ce nu se mănâncă
„Nici chiar de viili râmători!