La revederea Ardealului

Și iar te văd Ardealule,
Tu cuib încununat,
Și farmecele tale
Mă-ncântă minunat.

Moment de revedere,
Ești dulce și ceresc,
În tine grija piere
Și parcă-ntineresc.

Grăbit-am ieri la tine,
Pământ încântător,
Precum drumarul vine
Setos la vr-un izvor.

Motivul ce să-nspire,
Curaj la scop zeesc,
Izvorul de-ntărire,
La tine le găsesc.

Și sufletul meu zboară,
Sub cerul tău senin,
Și-n trecere ușoară;
Vai, munți se duc și vin.

Ce plaiuri de plăcere,
Îmi pare că visai;
Sunt beat, n-am ce mai cere,
Căci parcă sunt în rai.

Visez!... și prin tăcere,
Deodată sună-n cor,
Fantastic și-n mistere,
Un murmur lin, sonor.

Ascult!... și-atunci îmi pare,
Și mai frumos, mai lin,
Ce este?... O cântare?
O șoaptă sau suspin?

Și cântecul vibrează,
Cum sună coarda-n vânt,
Cum licăre o rază,
Ca fluierul plângând.

Și-apoi zăresc o zână,
Ce ține-n mâna sa,
O harfă eolină,
Cântând făr-a-nceta.

Dar cântul tot se mută...
Acuși s-aude sus,
Și zâna mult plăcută,
Îmi strigă-n ton pătruns:

„Cum vârful ăstui munte,
Se-nalță falnic, drept,
Așa cu-naltă frunte,
Să dai cu toate piept!

Și zâna se coboară,
Se scaldă prin pârâu,
Și vocea-i mult sonoră,
Îngână argintiu;

Și cum pârâul strică,
Opreala-n calea ei,
Pășește fără frică,
Și-nfruntă pe mișei!

Dar zâna mea se pierde,
Și n-aud glasul său...,
Atunci din codru verde,
Un freamăt geme greu;

Apoi un vuiet moale,
Un plânset, un susur,
Apucă să se scoale,
Lin, tainic, împrejur;

Și totul cântă, spune,
Precum în munți afund,
Și-n scumpa ta națiune,
Tezauri mulți se-ascund;

Dar scoateți-i la soare,
Să-i poată toți vedea,
Și lumea hulitoare,
Se va-nchina la ea”.

Și stânca se clatina,
Îmi zice: Fiți cu noi,
Copacii vechi mă-nvită,
Să-nfrâng orice nevoi!

Și-n pieptul meu răsare,
Dorința de lucrat,
Dar Doamne ce schimbare!
Căci cerul s-a-norat!

Și fulgeră, trăznește,
Că-i vijelie grea;
Prin trăznet se ivește,
Pe ceruri zâna mea...!

Dar iată că deodată,
Tot cerul s-a deschis,
Și vremea cea turbată,
Dispare ca și-un vis.

Și sus pe bolta lată,
A cerului senin,
Stă zâna minunată,
Privind cu farmec plin.

În mâna dreaptă ține,
Stindardul tricolor,
Și văd sub el cum vine,
Un mândru viitor!”