Ioana D'Arc

De sine s'aprinde azi candela mea,
Sub chipul sublim al iubirei:
Ioana, condusă ca magii de-o stea
Când jură sub steagul oștirei.

Odaia-mi pustie de farmecul sfânt
Al dragostei ei se 'nsenină,
Cu dreapta pe spadă, cu stânga jurând
Se uită fecioara 'n lumină.

Putere curată, martirul sfânt —
Iubire de neam, de moșie,
Clăditu-ți-a templu prin veșnicu-i cânt
Cel care cu glasu-i te 'nvie.

Cel care cu glasu-i, scutită de rug,
Te 'ngroapă 'n a gloriei pară,
Izbândă a celor, care nu fug
De trudă si mor pentru țară.

Ce-o să rămână din cântecul meu?
Avântul? -- O clipă de dor?
Poate că numai părere de rău —
Ca după cei care mor. . .