Iarnă (Pillat)

Ți-aduc omătul liniștit ce-apasă,
Cu fulg ușure, ca o piatră grea
Pe țarină, pe suflet și pe casă —
Ți-l las pe geamuri preschimbat în stea.

De-acum câmpia va fi foaia nouă
Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,
Și-n tine, călătorule,-o să plouă
Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi...

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.