Husarii

Un tropot - trâmbița râsună,
Cresc nourii de praf treptat,
Husarii sunt! Ei vin în goană,
Și-au ordin ca să mâie-n sat.

Abia sosiți aici, spre seară,
Ai patriei apărători,
Și bucurie, dar și teamă
Cuprinde pe locuitori.

Nici bucuria lor, nici teama
Nu poate naște din senin:
Sunt chipeși, buni băieți, husarii,
Dar... cam râvnesc la bun străin.

— Ia seama, fata mea, la toate —
Șoptește mama serioasă —
Cumva să nu călătorească
Vreun lucru mai de preț din casă.

Odat' cu zorile, husarul
E treaz, și toți sărind pe cai
Dau pinteni, sună de plecare,
Dispar departe peste plai.

Cu o durere negrăită
Se uită fata după ei:
Frumoșii ochi înoată-n lacrimi,
Oftând se umflă pieptul ei.

— De ce ești, fata mea, tu tristă?
Vorbește: ce s-a întâmplat?
— Ah, mamă, a plecat husarul
Și inima el mi-a furat!