Hristos și Samariteana
- Ostenit, la fântâna lui Iacov, Hristos
- La răcoare puțin se oprise;
- Și pe când hodinea-nfierbântat și setos
- Samariteana la apă venise.
- Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc.
- I-a fost mare femeii mirarea:
- „Cum așa? — a răspuns — în ce ură trăiesc
- Samaritenii cu voi?! Nici se văd, nici grăiesc,
- Și Tu ceri, ca să-ți sting însetarea!"
- Samaritenei așa i-au vorbit Iisus:
- „Când ai ști Cine-ți stă înainte
- După apa cea vie dor mare, nespus
- În pieptul tău însetat s-ar aprinde".
- „Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros
- A strămoșului sfintei fântâne?"
- Samariteana așa a-ntrebat pe Hristos:
- „Văd că n-ai nici un vas pe la Tine.
- Au mai mare Tu ești decât sfântul strămoș,
- Ce ne-a dat-o pe veci moștenire?
- În vremi vechi, păscând turma-ntr-acești munți stâncoși,
- El aicea găsea hodinire".
- Și Hristos i-au răpuns: „Cel ce apă va bea
- Din fântână, — acela-nseta-va,
- Pe când umbră de sete nu poate avea
- Cel ce apa mea vie gusta-va,
- Căci apa vieții în curgerea ei
- Păcatele toate le spală,
- Prin ea înnoiți; păcătoșii cei răi
- Din moarte spre viață se scoală".
- Aprilie 1912
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.