Hoțul și domnița

Frunză verde de alună!
Trece voinicul pe lună
Și codrul voios răsună.

Trece hoțul hăulind,
Pe cărare coborând,
Din frunziș mereu pocnind.

Măi voinice, voinicele,
Ia-ți tăiușul de plăsele,
Pune mâna pe oțele,

Că se primblă pe potici
Trei desagi de irmilici
Și de galbeni venetici,

Iar în urmă-le, călare,
Vine-o mândră fată mare,
Gătită pe măritare.

Ea-i mireasa unui crai
Și se duce cu alai
Peste munte, peste plai,

Dar copila-i amărâtă
C-a să fie despărțită
De Moldova mult iubită.

Și în gândurile sale
Ea se roagă-amar cu jale
Ca să-i iasă-un zmeu în cale...

Frunzuliță de brad mică!
Iese hoțul din potică,
Singur, vesel, fără frică,

Ș-apoi zice: Cale bună!
Unde mergeți împreună,
Dragii mei, noaptea pe lună?

Decât la curtea crăiască,
Mai bine-n lunca hoțească,
Lângă-o inimă frățească.

Frunză verde stejărel!
Hoțul pleacă sprintenel
Cu domnița lângă el.

Iarba crește-n calea lor
Și domnița, scump odor,
Vesel calcă pe covor.