Gelozia (Petőfi)

Amorul meu nu este privighetoarea, deșteptată de zori, — ca să cânte o duioasă arie, — pe pământul înflorit, bine cuvântat de soare.

Amorul meu nu este valea verde — în care lebedele se leagănă pe pașnicul lac, — trimițând cu lungile lor gâturi albe-complimente lunii ce se oglindește în apă.

Amorul meu nu e casa liniștită — pe care o înconjoară pacea, ca o grădină în care fericirea-și are locașul, și, mumă iubită. — naște o fee, frumoasa plăcere.

Amorul meu e o pădure sumbră, — în care gelozia se ascunde ca un tâlhar; — ține un pumnal, și se hrănește din desperare; — și fie-care din loviturile sale dă de o sută de ori moartea.