Frundză verde ruptă-n dzăce

Frundză verde ruptă-n dzăce,
D’in anu patrusprădzăce (…)
Lăsai coasa-n brazd-afară
Ș-o luai în gios la țară.
Frundză verde-a râtului
Oblu-n țara sârbului;
Șî lăsai ce-avui mai drag. (…)
Mulți voinici s-o strâns sub steag,
Câtă frundză-i într-un fag. (…)

Păst’un ceas, păstă două
Le-o zinit poruncă nouă:
– Orașu să-l părăsîț
Șî la război să porniț.
S-o umplut lumea cu voi
Mărgând la mare război.
Unii-o mărs cătă Serbia,
Alț o mărs cătă Rusia.

– Hei, tu, mândruluțu mneu,
Când de-acasă ț-ai plecat
Dzua bună ț-ai luat
Și cu mine te-ai iertat,
Pruncii țî i-ai sărutat.
Săracii coconii tăi
Cum o rămas singurei;
Singurei fără de tată,
Ca și caru fără roată;
Frudză verde de alune
C-a lui tătă-i dus în lume.