Florea Herghelegiu

Ca bradul și cu pletele pe umăr,
Spătos, strâns haiducește în chimir,
M-ai pomenit călare — fără număr,
Mânându-mi herghelia la ceair.

Când învârteam harapnicul odată
Și dam un chiot strașnic în amurg,
Ca din pământ ieșea, se făcea roată,
Vârtej venea: cu șarg, cu roib, cu murg.

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.