După boală

Atâtea nopți de zbucium și veghere
Ce slab și palid te-au făcut la față!
Ca un drumeț din văi pierdu-te-n ceață
Te bucuri azi, că vezi că noaptea piere,
Și cum întâia rază te răsfață
Pe frunte, dulce, sfântă mângâiere
A celui ce dă tuturor putere
Din nesecatul lui izvor de viață!
Ascultă ciocârliile departe
Cum trâmbițează imnul biruinței!
Jos, ară omul în sudoarea feții.
Sus! Sus! Îmbracă platoșa credinței
Și-aruncă-te viteaz în toiul vieții:
Iubește, cântă, luptă — pân' la moarte!