Două iubiri

— «De ușurei și schimbători
Sînteți la fel, de-ați fi ori-cum...
Hai spune-mi drept, de cîte ori
Ai mai iubit tu pîn’acum ?»

— «De cîte ori?... Întîea oară
M’a prins o dragoste ciudată,
De cele care te omoară
Dar nu se uită nici odată;

«De n’am murit a fost de vină
Otrava poate, prea ușoară,
Pe care hotărit și vesel
O beam, iubind întîea oară.»

— «Dar ce te îndemna s'o beai
Și pentru cine mai ales!
Ce făr’ de inimă iubeai,
Ce suflet nu te-a înțeles?»

— «Nu ajunsesem a ’nțelege
Eu singur soarta fie-cărui,
Și neputînd să ’nalț vieața-mi
Cum vream, am căutat s’o nărui;

— «Și’n focul dragostei de moarte,
Nebunul, am băut otravă.—
Acuma desmierdat de tine,
Rîd de iubirea mea bolnavă.

«Tot sufletu’mi e ’n primăvară,
Dorit de soare și lumină,
Si dacă nu mai vrea să moară,
Acum ești numai tu de vină.»