Dom' Paladu la Karlsbad

— corespondență telefonică din care se poate vedea că apa de Karlsbad curarisește de bătături —

Au trecut mai multe luni, — și para-c-ar fi veacuri! — de când dom' Paladu s-a suit în tramcal și s-a dus opt cu a brânzei, în țară la Nemții cu coadă.

Dumnealui, om filotim și indelicat, n-a vrut să facă tapaj cu boala de dalac care la picnit taman la ichi. Da' noi, ca nași ce-i suntem, nu ne-am lăsatără așă cu te-miri-ce și am trimis om în conta noastră ca să-l urmărească și să ne spuie și nouă cum își petrece vremea p-acolo.

Dom' Paladu e om prefirat p-in multe; da-vorba-i că la Nemți nu mai fusese, fără numai odată când a fost cu dilijența la Elepatak și alt-dată cu căruța de Herasca la Tușnad. Așă noi am dat cu ideia că n-ar fi rău să afle lumea ce face dom' Paladu la băi iarna.

Și iaca ce ne-a scris omu nostru trimis acolo de-un expre:

Mai întâiu, când a ajuns la Karlsbad și a dat să intre în oraș, Dom' Paladu n-a-ncăput pe barieră.

Un neamț, care făcea pe guardul comunal, i-a explicat că n-are voie să intre fără a plăti axiz și legea maximului.

Dar domnu Paladu, care știe ce șmecheri sunt garzii comunali, de când cu înfundarea pălăriei în poartă la Mavroghenu, a cerut să vie cine-i mai mare.

A venit alt Neamț. Ăsta mai al dracului: cum a dat cu ochii de dom' Paladu, zor nevoie ca să scoată bășicile cu spirt de sub gheroc.

Cu mult ce, compatriotul nostru a convins pe Nemți că n-are sub balton decit abdomenu dumnealui cel de toate zilele. Și așă, a intrat pe rohatcă. Astfel, bine-pace, Cu Nemții o duce ceac-pac. Nu prea știe limba, da o rupe câte nițel: Vasăr, glaspapir, federvais, niz, popirțain, fluhftuhter, anghmecht — și așa mai departe: tot vorbe cu skepsis, învățate de pe când era Excelență și vorbea per tu cu Regele.

Despre partea curei—ce să zic? D. Paladu e bine încolo, numai îl cam oprește de la mâncare. Îi dă niște leșinături, niște alea de ți-e mai mare scârba să te uiți la iele: nici tu potroace, nici tu tuslama, nici tu un caltaboș de crăciun, nici tu fudulie de berbec, — aș! —Și, pe lângă ălelalte toate, îl mai slăbesc și apele. Fin-că, să vă spun: cum a ajuns în Karlsbad, s-a dat pe mâna babelor, — că dumnealui n-are-ncredere în doftori. Babele l-a pus la fumuri, l-a ținut patruzeci de zile în salcie și i-a recomandatără băi de picioare cu apă de Karlsbad.

Din pricina asta, a slăbit așa domnu Paladu, încât unu l-a luat zilele astea drept generalu Budișteanu.

Alt-fel a căpătat nițel fason, nițel lustru par-c-ar fi dat cu grund, și calcă de juri că n-a suferit în veacu veacului de bătături. Mâinile îi mai trebuiesc date puțin la rindea, și pă urmă bravo!

Telefon.

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.