Dimineață

Din răsărit lumina se destramă
Pe cerul de-un albastru-nduioșat;
M-am deșteptat, — la ce m-am deșteptat
Când nici un glas al vieții nu mă cheamă?

Prin simfonia muncii ce începe
Voi rătăci și astăzi inutil
Si voi purta , prin vraja lui april,
Tristețile-mi pustii ca niște stepe.

Prin năvile ce-n valuri de aromă
Transportă bogății din port în port,
Oh! sufletu-mi steril ca un avort
Iar va tîrî corabia-i fantomă.

Spre nici un orizont, spre nici un astru,
Ca ieri, și azi și mâine va porni,
Mai negru, mai tăcut din zi în zi,
În așteptarea largului dezastru.