Copilul meu, să nu mă cauți

Copilul meu, să nu mă cauți. Toate
îți vor vorbi de mine cu dreptate.
După ce n-am să mai fiu,
să nu spui: "Pentru mama-i târziu".

Să știi că am sa râd in flori
și c-am să-nconjur de multe ori
cu nourii și cu ploaia ogrăzile
unde mi-am petrecut amiezile.

Dacă suferi, să mă chemi serile,
și-am să vin lângă inima ta,
de-ar trebui să străbat zările
și marea cu aripa mea.

Să nu te temi de fața mea schimbată.
Să nu spui: "Mama n-a fost așa niciodată!"
Ai să-mi cunoști glasul poveștilor
în arborii din fața fereștrilor.

Din multe semne-ai să-nțelegi că-s eu,
când am să vin lângă patul tău
și-am să fac aerul răcoros,
scoborând toate stelele jos.

Ai să cunoști că-i mama, după pace,
și după felul-n care totul tace –
durerea și grija de mâine –
după mirosul de gutui și pâine.

Ai să mă știi și-ai să zâmbești dormind.
Eu, când am să văd soarele răsărind,
de teamă să nu mă fac rouă și să nu mor,
am să-mi iau îngerii și-am să zbor.