Colina unde mergem doarme ’n umbră

Colina unde mergem doarme’n umbră
Când cea din față încă dă luciri,
Pe verde crud al ierbii sale, luna
De-abia plutește nouraș de argint.

Țintind departe, străzi se fac mai albe,
Drumețului o șoaptă-i spune stai,
E de pe munte nevăzută apă,
 E pasăre ce’ngână somnoros ?

Noptatici fluturi doi ce se iubiră,
Se urmăresc din spic în spic jucând...
Și tainic roua dă din flori și frunză
Mireasma serii pentru vechi dureri.