Cele trei porunci
Cu femeia fii bărbat
Însă nu ș-amorezat:
Cine inima-și păstrează
Nu oftează.
Cupa umpleți-o cu vin
Și îmbată-te deplin:
Numai cine aiurează
Nu oftează.
Facă lumea orice vrea,
Nu zvoni că este rea;
Cine gândul nu-și trădează
Nu oftează.
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.