Carmencitei

Te-nmlădii ca o răchită
Adiată de zefir,
Pătimașă, Carmencită
De la Guadalquivir.

Ca un șarpe se-nmlădie
Corpul tău lasciv și cald
Sub mantila străvezie
Cu reflexuri de smarald.

Mii de ochi te sorb, senora,
Mii de inimi cucerești;
Dar — iubita tuturora —
Tu a nimănui nu ești!

Când o sală amețită
Te aplaudă-n delir,
Ce gândești tu Carmencită
De la Guadalquivir?

Cugeți oare la robustul,
Vajnicul toreador
Ce-ți zdrobea adesea bustul
Sub un braț triumfător?

Ori, a dansului regină,
Silnic îți răsare-n gând...
Senatorul ce cabină
Te așteaptă tremurând!...