Către lună (Goethe)

Umpli iară crâng și lunci
De văpae-ncet
Și desferici azi din munci
Sufletul meu biet.

Mângâios ți-aștemi pe gând
Uitătura grea
Ca un ochi de prieten blând
Pe ursita mea.

Inimii atunci îi vin
Șoapte de-altedăți,
Du-te-ntre surâs și chin
Prin singurătăți!

Curgi, o, curgi, drag râu de-argint,
Vesel n-oi mai fi,
Râs la fel s-a dus, și-alint,
Și credința-n vii.

Am avut odat-al meu
Lucru-atât de drag
Că spre zbuciumul tău greu
Nu-l mai uiți în veac.

Cântă, râu, la vale, cânt
Fără de popas,
Cântă, suflă-mi în cuvânt
Glas din al tău glas.

Când în nopți de iarnă, crunt,
Peste câmpuri mâi
Sau oglinzi în val mărunt
Mugurii dintâi.

Bine e când de ceilalți
Pașnic te-ai închis
Și c-un prieten te înalți
În același vis,

Vis, necunoscut de ins
Ori sfărmat în fum,
Prin al vieții necuprins,
Înnoptat pe drum.