Cîntece (Iosif, 1)
I
Singurel ca un haiduc,
În surghiun ca norul,
Cată mîine să mă duc
Și să-mi las odorul.
Mîine plec în zori de zi...
Însă pînă mîine,
Vino mai aproape, — zi
Doina mea, stăpîne!
Doina cu păstorul, cînd
Prăpădise turma
Și se duce tot cîntînd
Ca să-și piardă urma...
II
Nu mai sunt pe luncă flori,
Văile-s deșarte,
Țipă cîrduri de cocori
Pribegind departe !
Și văzduhul s-a-nnorat,
Ninge sus la munte —
Trec pe vale, la iernat,
Turmele mărunte...
Plîng tilingi, tălăngi răspund,
Soarele apune, —
Glas de bucium sună-n fund
Ca o rugăciune...
III
Boii stau în jug supuși,
Gata de plecare ;
Necăjiții cărăuși
Merg pe lîngă care...
„Hăis și cea!” — gem sub poveri
Carele greoaie ;
Ieri ca azi, și azi ca ieri ;
Frig, și vînt, și ploaie...
Drumul e glodos și greu,
Negura se lasă :
„Știe bunul Dumnezeu
De-om ajunge-acasă !...”
IV
Dragă codrule, te las...
Plec pe căi străine...
Chezășie mi-a rămas
Inima la tine.
Tu m-ai învățat să cînt
Din copilărie,
Și de-atunci n-am pe pămînt
Altă bucurie !...
V
Bate vînt din răsărit,
Veste neagră mi-a venit
Că la temniță-n Bălgrad
Sunt trei frați de spînzurat...
(Cîntec vechi)
Stau la Bălgrad trei fîrtați,
Stau în închisoare :
Mîine-n zori sunt așteptați
De spînzurătoare...
— Domnule, măria-ta,
Cel dintîi oftează,
Bun ai fi de-ai aștepta
Pînă mîini de-amează...
Pînă maica mi-o veni,
Nu mă du la moarte,
Că de-acas-abia porni
Și-i bătrînă foarte !
— Domnule, măria-ta,
Zice altul iară.
Bun ai fi de-ai aștepta
Pînă mîini pe sară...
Am nevastă, copilaș ;
Lung e drumul foarte ;
Pînă intră în oraș
Nu mă du la moarte !...
Cel din urmă-i asculta,
Împăcat cu toate ;
— Domnule, măria-ta
Iartă-i, de se poate !
Ci de mine nu-ntreba :
Mie mi-e totuna.
Mai vedea-voi mîini ori ba
Soarele și luna !...
N-o să-mi plîngă la mormînt
Maica ori nevasta
Că străin am fost și sunt
Eu pe lumea asta !
Numai cu o fată-n sat
M-am iubit o vară, —
Dar și-aceea m-a lăsat
Și mi-o măritară...