Cântecul orbului

Frunză verde mărăcine,

Vai ș-amar! amar de mine

Nu știu ziua când se face,

Că-n mormânt lumina-mi zace!

Părăsit, eu stau în drum,

Nu văd lumea nicidecum;

Nu văd lume, nu văd soare,

Nu văd mândre fețișoare,

Încotro dau să mă-ntorc.

Ochii mei de plâns se storc;

Încotro mă învârtesc,

Întuneric tot găsesc;

Cine trece pe cărare

Nu treacă cu nepăsare

Că lumea-i amăgitoare

Ca o floare trecătoare.

Ca o apă curgătoare.

Oameni buni, mă tânguiți

Oameni buni! mă miluiți

Căci cu-atât vă folosiți.

Lumea asta-i o părere

De avere, de putere

Iar cuvântul orbului

Suie-n naltul cerului.

Și ruga sărmanului

Stă la dreapta Domnului.

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.