Când trece vântișorul

Când trece vântișorul prin auritul grâu,
Și-și leagănă verdeața pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce și gustoasă.
Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineții, în rumeneala serii
Prietenos privește frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-și în roua primăverii.
Când pârăiașul rece, scurgându-se prin vale,
Șoptind, mă acufundă în visuri și uitare,
Povești îmi povestește de pacea țării sale
De unde el pornește, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniștire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.
Mai 1912
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.