Când îmi plec

Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Și mă cred că-ți sunt stăpână
Ție, vecinic mie drag.

Și mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Și cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.

Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele și povești
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubești.

Dar tresar... și de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deștept.