Bogatului

Ai tot ce poate să aprindă mândria ta neînfrânată;
Ai aurul atotputernic și cu el lumea cârmuiești.
Pământul este pentru tine o mină veșnic nesecată,
Izvor de fericiri smintite pe care nu-l mai isprăvești.

Spre-a-mpodobi a tale mese, unde șampania te-mbată,
În focul soarelui de vară pe câți săraci nu-i chinuiești;
Și câți nu mor în valul mării pe vreo corabie-ncărcată,
Sau sub ruina unei case pe care nu știi s-o clădești.

Averea ta îngenunchează chiar și mândria frumuseții.
Tu cumperi tot, până și pacea neveștejită a tinereții,
Și patul tău e lupanarul unui desfrâu îngrozitor.

O! tăvălește-te-n orgia comorii tale nemuncite,
Dar nu spera să ai vreodată cu prețul ei înjositor
Emoțiunile naive ale iubirilor cinstite.