Basm neisprăvit

A fost o fată de-mpărat
Frumoasă ca o zână...
A fost o fată de-mpărat
Cu ochi vicleni, cu păr buclat,
Cu inima păgână.

Sta visătoare-odată-n prag
Și-un paj trecea pe scară,
Sta visătoare-odată-n prag,
Și-n treacăt îi șopti: "Mi-ești drag,
Mi-ești drag din cale-afară!"

A doua zi îi iese-n drum:
"Mi-ești drag cât nu pot spune!"
A doua zi îi iese-n drum,
Și fuge, izbucnind acum
În hohote nebune...

Iubite, să-ți mai spun ai vrea,
Cum s-a-ncheiat povestea?
Iubite, să-ți mai spun ai vrea?...
Dar dac-ar fi povestea mea
În rândurile-acestea?

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.