Balada viselor

Cum străbăteam în răsărit de lună
Lumina vaporoasă-a unui vis,
Am auzit un dulce zvon de strună
Și minunatul viers al lui Hafis.
Spre el m-am dus cu sufletul deschis
A melodii pace să mi-o deie...
Atunci uimită inima mi-a zis:
E-un înger, un herub, sau o femeie.

Cum perindam prin troeniri de lună
În ceața străvezie-a unui vis,
Simțind în piept a dorului furtună,
O pajiște cu flori mi s-a deschis,
Și am zărit-o mândră ca Balkis,
Purtata-n slava psalmelor ebree...
Atunci mirată inima mi-a zis:
Nu-i înger, nici heub, și nici femeie.

Cum rătăceam sub curcubeu de lună
Prin luminoasa pace-a unui vis,
În țara fermecată ce-mpreună
Cu-al nopții rai-pierdutul paradis,
Opritu-m-am în cercul lor, închis
De magica putere a unei zeie,
Căci îmbătată inima mi-a zis:
E înger, e hevub, și e femeie.

— Domniță,-mi risipesc ca stropi de lună
Prin lume-aceste versuri. Să le ieie
Fremătător un suflet sfânt de strună,
De înger, de herub, sau de femeie. —