Balada privighetoarei

În vis visai de un copil: ca-n vise
Cu ochii mari, cu zâmbet iertător...
Sub un cais în floare adormise;
Departe dus de visul domnitor,
Nu auzea cu glas fermecător
Din zări în zări cum răsuna cântarea
Sălbatică de patimă și dor,
Ce dureros cânta privighetoarea.

În vis visai de un copil: ca-n vise
Cu ochi fierbinți de-al dragostei fior...
Și cum tăcuse melodia, i-se
Frângea de chin tot pieptul arzător.
— O, unde-i glasul ei alinător
Din zări în zări să-și murmure cântarea...
Plângea acum copilul doritor,
Chemând în visul lui privighetoarea.

În vis visai de un copil: ca-n vise
Cu ochiul mort de pace purtător...
Copacu-n vânt podoaba și risipise,
Și-ntregul cer era un singur nor;
Nu se vestea o șoaptă de izvor
Din zări în zări să-și tremure cântarea,
Și nemișcat copilul visător
De mult nu mai dorea privighetoarea.

— Domniță, tu ce știi că visu-n vise
Prilej ne e de-a ne cânta cântarea,
Gândește-te că poate te iubise
Copilul ceia dorit privighetoarea. —