Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)

Tot timpul care oamenii
   Pe lume îl petrec,
Preste roata Norocului
   A se sui se-ntrec;
Iar când acum se bucură
   Că s-au urcat pe ea,
Gândind să-și facă mendrele
   Precum nădejduia,
Rotunda roată răpede
   Pe schițe se-nvârti,
Și mândrul poticnindu-se,
   Cade cum nu gândi.
Iar omul ce de rație
   Se tot călăuzi,
Și-n toată vremea cumpăna
   În orișice păzi,
Nu-i pasă dacă vifore
   Pe lume s-au stârnit,
Vârtejele-ntâmplărilor
   Îl află liniștit.
El știe că furtunele
   Nu pot lung timp ținea,
Curând veni-va soarele
   Ce le va-mprăștia.
Cunoaște jucăriile
   Vicleanului Noroc,
De-a lui favoruri putrede
   Râzând, își bate joc.
Acest fel traiu-i limpede
   Se trece liniștit,
Și când moartea s-apropie
   Îl află pregătit.