Amurg (Demetrescu)

În ceasul melancolic al zilei, din amurg,
Cînd apele mai tainice și șoptitoare curg,
Cînd trecerea prin ramuri a vîntului e dulce
Ca glasul unei mume ce cîntă să te culce,
Cînd ceru-i o poveste albastră și senină,
Cînd luna, ca o frunte curată de virgină,
Apare albă, stinsă, spre răsăritul trist,
Cînd greierul în iarbă se simte mai artist,
Cînd reîncepe larma concertelor de lac,
Și cînd cei singuratici pe gînduri cad și tac,
Cînd liniștea-și desface domnia ei înaltă,
Și nu știu cum, atuncea, tresari – pe-a vieții carte,
Cînd iți aduci aminte că-i scris cuvîntul: Moarte!