Partidul Liber Democrat (Germania)

Pagina „FDP” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți FDP (dezambiguizare).
Freie Demokratische Partei
AbreviereFDP 
Oameni cheie
PreședinteChristian Lindner 
Date
Înființat11 decembrie 1948
SediuThomas-Dehler-Haus
Reinhardtstraße 14
10117 Berlin
Informații
Ideologie oficialăLiberalism
Afiliere internaționalăInternaționala Liberală
Partidul European Liberal Democrat și Reformist[1]
Europäische Bewegung Deutschland[*][[Europäische Bewegung Deutschland (voluntary organization)|]] 
Afiliere europeanăAlianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
Culori oficialeAlbastru, Galben
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont X
Google+
cont Instagram
canal YouTube
profil de LinkedIn
hasthtag

Partidul Liber Democrat, acronim FDP, (în germană Freie Demokratische Partei), este formațiunea politică liberală, doctrinar istoric adeptă a liberalismului clasic precum și a liberalismului economic în varianta acestuia autohtonă, mai precis Ordoliberalism (germană Ordoliberalismus), din Germania. Colocvial se asociază cu culoarea galben. S-a aflat la putere între anii 1949–1956, 1963–1966 (în coaliție cu fracțiunea parlamentară CDU/CSU, aliații acestora politici istorici), între 1969–1982 (în coaliție cu SPD), între 1982–1998 și 2009–2013 (în coaliție cu CDU/CSU). Partidul Liber Democrat (FDP) a fost unul dintre cele mai importante partide de guvernământ în Germania de Vest (RFG/BDR) după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Evenimente recente

La alegerile de la 27 septembrie 2009 a obținut 15% din sufragii, fapt care i-a permis formarea unei noi coaliții guvernamentale împreună cu fracțiunea parlamentară CDU/CSU. În guvernul nou Guido Westerwelle, președintele partidului FDP, a devenit ministru federal de externe și vicecancelar federal.

La alegerile la nivel de land din 2011 (în landurile Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat și Baden-Württemberg) FDP-ul a pierdut multe voturi, astfel încât la 3 aprilie 2011 Westerwelle a anunțat că nu va mai candida la funcția de președinte al FDP. Funcția de vicecancelar a trecut la Philipp Rösler, ministrul economiei, care a fost ales în funcția de președinte al FDP.

La alegerile federale din 2013 partidul s-a clasat sub pragul electoral de 5%. Președintele partidului și-a dat demisia, iar în locul său a fost ales Christian Lindner.

Personalități

  • Hans-Dietrich Genscher, ministru federal de interne (1969–74), ministru federal de externe (1974–1992), președinte onorific al FDP
  • Theodor Heuss, primul președinte al Republicii Federale Germania (1949–1959)
  • Klaus Kinkel, ministru federal al justiției (1991/92), ministru federal de externe (1992–1998)
  • Otto Graf Lambsdorff, ministru federal al economiei (1977–1984)
  • Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, ministru federal al justiției (1992–1996)
  • Philipp Rösler, vicecancelar federal (2011–2013)
  • Walter Scheel, de mai multe ori ministru federal, al patrulea președinte al RFG (1974–1979)
  • Günter Verheugen, secretar general al FDP (1978–1982); mai târziu a trecut la partidul SPD; membru al Comisiei Europene
  • Guido Westerwelle, ministru federal de externe (2009–2013)

Legături externe

Materiale media legate de Partidul Liber Democrat la Wikimedia Commons

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.