Agă
| Istoria României | |
 Acest articol este parte a unei serii | |
| Preistoria pe teritoriul României | |
|---|---|
| Epoca pietrei | |
| Epoca bronzului | |
| Epoca fierului | |
| Dacia | |
| Cultura și civilizația dacică | |
| Războaiele daco-romane | |
| Dacia romană | |
| Originile românilor | |
| Evul Mediu timpuriu în România | |
| Formarea statelor medievale | |
| Țările Române în Evul Mediu | |
| Țara Românească | |
| Principatul Moldovei | |
| Dominația otomană | |
| Țările Române la începutul epocii moderne | |
| Epoca fanariotă | |
| Modernizarea țărilor române | |
| Regulamentul Organic | |
| Revoluția Română de la 1848 | |
| Principatele Unite | |
| Războiul de Independență | |
| Regatul României | |
| Primul Război Mondial | |
| Unirea Basarabiei cu România | |
| Unirea Bucovinei cu România | |
| Unirea Banatului cu România | |
| Unirea Transilvaniei cu România | |
| România în al Doilea Război Mondial | |
| Comunismul în România | |
| Ocupația sovietică a României | |
| R.P. Română/R.P. Romînă | |
| R.S. România | |
| Revoluția Română din 1989 | |
| România după 1989 | |
| Vezi și | |
| Istoria românilor | |
| Istoria militară a României | |
| Istoriografia română | |
Portal România |
Agă definește o demnitate militară (nume împrumutat de la turci la finele secolului al XVII-lea), fiind pentru prima oară atestat în anul 1620[1], în locul celui care înainte se numea căpitan de vânători.
Acesta era comandantul general al pedestrimii (după răscoala din 1655[1]), inspector al piețelor urbane și dorobanților din Țara Românească (secolul al XVII-lea), iar din secolul al XVIII-XIX era guvernator militar și cap al poliției din București.
În Moldova, introdus mai târziu, era șeful jandarmeriei și al poliției din Iași. Titlul a dispărut atunci când Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel.[1]
Etimologie
Termenul provine din limba turcă, ağa[2], și este un hibrid gramatical. Inițial, singularul său a fost agá, formă care explică pluralul agale.[1]
Mai târziu, singularul a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi singularul este de gen masculin, în ciuda formei, iar pluralul este feminin, în ciuda sensului.
Referințe
- 1 2 3 4 Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român, Tenerife, 1958
- ↑ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009
Ierarhia politică în Moldova și Țara Românească | |||
|---|---|---|---|
 | Domnia și bănia |  | |
| Dregătorii | armaș • cămăraș • căpitan • clucer • comis • hatman • ispravnic • ispravnic al scaunului București • jitnicer • logofăt • logofăt de vistierie • medelnicer • paharnic • pârcălab • pitar • portar • postelnic • serdar • sluger • spătar • staroste de Cernăuți • staroste de Putna • stolnic • șetrar • vistiernic • vornic • vornic al Țării de Jos • vornic al Țării de Sus | ||
| Pârcălabi de | Cetatea Albă • Chilia • Hotin • Lăpușna • Neamț • Orhei • Poenari • Roman • Suceava | ||