Valea Neajlovului
Valea Neajlovului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip floristic și peisagistic) situată în județul Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al comunelor Petrești și Vișina.
| Valea Neajlovului | |
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie) | |
| Poziția | România • Județul Dâmbovița |
|---|---|
| Cel mai apropiat oraș | Găești |
| Coordonate | 🌍[1] |
| Suprafață | 15 ha |
| Înființare | 2005 |
Localizare
Aria naturală se află în extremitatea vestică a județului Dâmbovița (aproape de limita teritorială cu județul Argeș), în lunca Neajlovului (afluent de dreapta a râului Argeș), în partea nordică a satului Broșteni, lângă drumul județean (DJ611) care leagă localitatea Vișina de Petrești, aproape de rezervația naturală Izvorul de la Corbii Ciungi[2].
Descriere
Rezervația naturală cu o suprafață de 15 hectare a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.2151 din 30 noiembrie 2004 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone)[3] și reprezintă o pajiște în lunca râului Neajlov cu rol de protecție pentru o populație de narcise din specia Narcissus stellaris.
În arealul rezervației, alături de narcise vegetează mai multe specii ierboase palustre, printre care: untișor (Ranunculus ficaria), floare de leac (Ranunculus repens), păiuș (Festuca rupicola), trânjoaică (Ranunculus illyricus), firuță bulboasă (Poa bulbosa) sau coada vulpii (Alopecurus pratensis)[4]
Note
- Eunis.eea.europa.eu Valea Neajlovului (general information); accesat la 2 ianuarie 2013
- Protectedplanet.net - Valea Neajlovului Nature Reserve (geolocalisation)[nefuncțională] ; accesat la 2 ianuarie 2013
- - Hotârârea de Guvern Nr.2151 din 30 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.38 din 12 ianuarie 2005; accesat la 2 ianuarie 2013
- Apmdb.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița; accesat la 2 ianuarie 2013