Valea Ibanului
Valea Ibanului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic) situată în județul Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Scoarța.
| Valea Ibanului | |
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie) | |
| Poziția | România Județul Gorj |
|---|---|
| Cel mai apropiat oraș | Târgu Jiu |
| Coordonate | 🌍[1] |
| Suprafață | 1 ha |
| Înființare | 1982, declarat în 2000 |
Localizare
Aria protejată Valea Ibanului este situată în partea central-nordică a județului Gorj, în nord-estul satului Bobu, în dreapta drumului județean (DJ665C) ce leagă localitatea Colibași de satul Mogoșani[2].
Descriere
Rezervația naturală cu o suprafață de 1 ha.[3] a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[4] și reprezintă un punct fosilifer în panta unui deal (constituit din rocă sedimentară alcătuită în cea mai mare parte din nisipuri marne și argile), unde s-au descoperit importante depozite de scoici (cochilii fosilizate) atribuite perioadei istorice a ponțianului[5] mediu.
Vezi și
Note
- en Eunis.eea.europa.eu - Valea Ibanului Nature Reserve (coords.); accesat la 4 august 2012
- en ProtectedPlanet.net Valea Ibanului Nature Reserve (geolocalisation)[nefuncțională] ; accesat la 4 august 2012
- Apmgj.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Gorj; accesat la 4 august 2012
- Cdep.ro - Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României Nr.152 din 12 aprilie 2000 Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 4 august 2012
- Ponțianul reprezintă al doilea etaj al Pliocenului, din a doua perioadă a Neogenului