Utunk

Ziarul a fost fondat la Cluj în 1946, după cel de-al Doilea Război Mondial,[2] de Asociația Scriitorilor Maghiari din România, iar din 1949, după desființarea asociației, a fost publicat de Uniunea Scriitorilor din România ca un ziar în limba maghiară. Primul redactor-șef al publicației a fost Gábor Gaál, căruia i-au succedat Pál Sőni și László Földes, iar din 1959 Lajos Letáy.[3] Péter Marosi a condus rubrica de critică literară a ziarului.

Utunk publica rapoarte săptămânale despre evenimentele literare, culturale, teatrale și artistice ale comunității maghiare din Transilvania. În prima jumătate a anilor 1950 articolele publicate în ziar erau marcate de un schematism ce caracteriza viața culturală din întreaga Europă de Est.

Situația s-a schimbat la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, iar László Földes a putut publica scrieri ale unor autori marginalizați până atunci și o serie de articole despre literatură interbelică maghiară din România.

Genul preferat al Transilvaniei, reportajul, a beneficiat de un spațiu extins în paginile ziarului Utunk, contribuind la o mai bună cunoaștere a regiunii. În anii 1970 tinerii poeți și prozatori au obținut un spațiu mai mare. Ziarul a dobândit un stil neo-avangardist și a încercat să apere cultura maghiară de aspirațiile opresive ale dictaturii de la București.

Între anii 1968 și 1989 au apărut 22 de almanahuri Utunk évkönyv cu o selecție atentă a materialelor publicate. Revista s-a confruntat în ultimul deceniu al regimul comunist (anii 1980) cu lipsa hârtiei și lipsa frecventă de fonduri.

Ziarul Utunk și-a încetat apariția după Revoluția din 1989, apărând în locul ei revista Helikon.

Keresztút a fost un supliment publicat de Utunk. Primul număr a apărut în decembrie 1977; revista a apărut inițial la intervale mari de timp, din 1980 de trei ori pe an și din ianuarie 1983 a avut o frecvență lunară și un număr total de 16 pagini. Conținea cuvinte încrucișate, puzzle-uri și diferite alte jocuri. Redactorii publicației au fost Edit Lőrinczy și Tibor Rámai.[4][5][6]

• Új magyar irodalmi lexikon III. (P–Zs). Főszerk. Péter László. Budapesta: Akadémiai. 1994. 2174. o. ISBN 963-05-6807-1
• Al. Piru, Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981, pp. 485-486.