Tommaso Grossi

Tommaso Grossi (n. , Bellano, Lombardia, Italia – d. , Milano, Imperiul Austriac) a fost un poet și nuvelist italian.

Tommaso Grossi
Date personale
Născut[1][2][3][4]
Bellano, Lombardia, Italia[2][4]
Decedat (63 de ani)[1][2][3][5]
Milano, Imperiul Austriac[2][6]
Înmormântatcimitirul monumental din Milano[*]​
Cauza decesuluiboală infecțioasă
Cetățenie Imperiul Austriac
Ocupațiescriitor
poet
jurist-poet[*]​
notar
Locul desfășurării activitățiiMilano
Limbi vorbitelimba italiană[7][8][2][3]
Activitate
StudiiUniversitatea din Pavia
Limbilimba italiană 
Specie literarăpoezie 

Biografie

Tommaso Grossi s-a născut la Bellano, pe malurile lacului Como, și a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Pavia în 1810, de unde a plecat la Milano pentru a-și exercita profesia; însă guvernul austriac, suspectându-i loialitatea, a intervenit în perspectivele sale și, prin urmare, Grossi a ajuns un simplu notar. Această suspiciune a fost bine fundamentată pe care a arătat-o ​​în curând prin scrierea poeziei de luptă La Prineide (1814) în dialectul milanez, în care a descris în culori vii moartea tragică a lui Giuseppe Prina, trezorier în timpul Imperiului, pe care oamenii din Milano l-au sfâșiat și târât pe străzile orașului, atac instigat de agitatorii austrieci.

În 1816 a publicat alte două poezii, scrise la fel în milaneză, La Pioggia d'oro („Ploaia de aur”) și La Fuggitiva („Fugarul”). Aceste compoziții i-au asigurat prietenia cu Carlo Porta și Alessandro Manzoni, iar cei trei poeți au ajuns să formeze un fel de triumvirat literar al romantismului din Lombardia. Grossi a profitat de popularitatea poemelor sale milaneze pentru a încerca versul italian, în care a căutat să introducă realismul în mișcare care a dat o astfel de satisfacție în compozițiile sale timpurii; și în acest mod el a avut un succes cu poemul său Il degonda (1814).

Apoi a scris o poezie epică intitulată Lombarzii din prima cruciadă, o lucrare despre care Manzoni face o mențiune onorabilă în I Promessi Sposi. Această compoziție a obținut un succes neechivoc cu cel al oricărei alte poezii italiene din acel secol; a oferit însă subiectul succesului lui Giuseppe Verdi din 1843 cu I Lombardi alla prima crociata.

Exemplul lui Manzoni l-a indus pe Grossi să scrie un roman istoric intitulat Marco Visconti (1834), o lucrare care conține pasaje de adevărată descriere și patos profund. Puțin mai târziu, Grossi a publicat o poveste în versuri, Ulrico e Lida („Ulrico și Lida”), cu această publicație a încetat activitatea sa poetică.

După căsătoria sa în 1838, el a continuat să lucreze în calitate de notar în Milano până la moartea sa.

Note
  1. Autoritatea BnF, accesat în
  2. Autoritatea BnF, accesat în
  3. IdRef, accesat în
  4. Dizionario Biografico degli Italiani, accesat în
  5. SNAC, accesat în
  6. Grossi, Thomas (BLKÖ)[*][[Grossi, Thomas (BLKÖ) (entry in the Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich (vol. 5, p. 370))|​]] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  7. Autoritatea BnF, accesat în
  8. Virtual International Authority File, accesat în

Bibliografie
  • Ignazio Cantù: Vita de opere di Tommaso Grossi. Milano, 1853.
  • Raffaele Sirri Rubes: Opere poetiche. Tommaso Grossi. Napoli: Rossi, 1972.
  • Marco Visconti: Tommaso Grossi. Milano: Arcipelago Ed., 1994. (Letteratura italiana 17). ISBN: 88-7695-113-X
  • Aurelio Sargenti (coord.): Carteggio 1816 - 1853. Tommaso Grossi. Milano: Centro Nazionale Studi Manzoniani [u.a.], 2005. ISBN: 88-87924-87-2
  • Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Grossi, Tommaso”. Encyclopædia Britannica (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație aparținând domeniului public. This work in turn cites:
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.