Stela Huțan Palade

A fost sora Vioricăi Elena Huțan, prima femeie însoțitoare de bord din România.

A absolvit liceul la Cernăuți și s-a înscris la universitate în același oraș.

în anul 1940 s-a mutat cu familia la București. Fiind orfană de tată din anul 1930, iar mama fiind pensionară cu patru copii, a decis să-și susțină familia angajându-se la Societatea Franco-Română deoarece cunoștea bine limbile franceză și germană.[3] În paralel cu noul loc de muncă și încurajată de fratele ei, s-a înscris la școala de planorism și aviație. La vârsta de 19 ani a avut primul contact cu un aerodrom.

În 1941 a obținut brevetul de planorist și s-a înscris la cursurile teoretice pentru zborul cu motor, la Politehnica din București.[4]

În 1942 a luat cursuri de pilot la Roșiorii de Vede, obținând brevetul de pilot civil. La scurt timp și-a reconfigurat brevetul civil în brevet militar în cadrul Școlii Militare Ziliștea-Buzău (actuala Școală Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia“, Boboc).[3]

A fost căsătorită cu căpitanul Palade Petre.

Având doar 20 de ani, își dorea să facă parte din escadrila de avioane formată din femei-pilot în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. În urma demisionării unei colege a avut această oportunitate.

Pe data de 8 iulie 1943, cinci aviatoare, printre care și Viorica Huțan, au făcut parte din Escadrila 108 care s-a deplasat pe aerodromul Simferopol-Crimeea. Aici a ajutat la transportul răniților de pe frontul din Kuban la Simferopol, transferând într-un timp relativ scurt peste 200 de grav răniți. În perioada războiului a participat la multe misiuni de recunoaștere printre care:

• 13 iulie 1943 pe ruta: Simferopol - Sarabuz - Simferopol;
• 14 iulie 1943 pe ruta: Simferopol - Kerci - Simferopol;
• 19 iulie 1943 pe ruta: Simferopol - Kerci - Simferopol;[4]

În martie 1944 a primit repartiție la Târgu Jiu.[3]

În 1949 a obținut brevetul de instructor de zbor și a continuat să se antreneze până în 1953 obținându-și licența de zbor.[1]

A lucrat ca funcționar la Societatea de Telefon din București, ulterior la Ministerului Poștei și Telecomunicațiilor, unde a lucrat 32 de ani, încheindu-și carierea la Serviciul Relații Internaționale.[3]

După pensionare a colaborat voluntar la Federația Aeronautică Română și la Aeroclubul Aviației unde a fost aleasă ca reprezentantă a aviatoarelor române în retragere.

Împreună cu Elena Șenchea-Popescu a inițiat multe activități printre care:

• găsirea mormântului primei aviatoare române Elena Caragiani în Cimitirul Bellu și amplasarea unei elice cu fotografia acesteia ca simbol funerar;
• a ajutat la concesionarea permanentă, cu acte legale, a mormintelor primelor patru aviatoare române (Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa) căzute cu monoplanul[5], împreună cu instructorul lor Nicolae Evghenovici, înhumate în cimitirul Ghencea Militar, de unde au fost preluate osemintele și băgate într-un osuar;
• a înființat o bibliotecă aviatică la Liga Aeriană din București;

Prin Liga Aeriană a intervenit la primăria București, la serviciul de Arhitectură și Sistematizare, pentru ca două străzi din cartierul Aviatorilor să poarte numele Elenei Caragiani, prima pilot-aviator român și respectiv al Smarandei Brăescu, prima parașutistă română de renume mondial.

A ținut legătura cu Federația Aeronautică Internațională din Paris și personal a făcut prezentări în școli pentru promovarea aviației române și mai ales a celei feminine.[3]

• George Marcu, Femei de seama din Romania. De ieri și de azi, Editura Meronia, 2017
• Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități, Editura Litera, 2011