Sōhei

Soheii (僧兵, Sōhei^?, călugăr luptător) au fost călugări budiști războinici din Japonia feudală. Ei au apărut pentru prima oară în timpul perioadei Heian (794-1185), atunci când au apărut conflicte armate între diferite secte budiste asupra numiriilor la funcțiile imperiale cum ar fi zasu (stareț budist). Primul conflict a avut loc în anul 949 când mai mulți călugări budiști de la templul Tōdai-ji au protestat reformele unui oficial din Kyoto. Revoltele călugărilor budiști erau controlate din templele Tōdai-ji, Kōfuku-ji, Enryaku-ji și Onjō-ji, patru dintre cele mai mari temple din țară.

Cu toate că din cauza soheilor au avut loc multe războaie religioase și revolte în Japonia, în anumite perioade statul s-a folosit de aceștia pentru a distruge dușmani din exterior, cum este cazul șogunilor Tokugawa care în anul 1622 au format o inchiziție budistă a soheiilor din școala Zen pentru a persecuta creștinii japonezi.