Scară de temperatură Réaumur

Scara de temperatură Réaumur este o scară de temperatură empirică propusă pentru prima oară în anul 1730 de către René Antoine Ferchault de Réaumur[1]. Numită și diviziunea octogesimală[2], scara Réaumur utilizează ca puncte termometrice fixe temperatura de îngheț și respectiv de fierbere al apei, iar unitatea de măsură e definită ca a optzecia parte din intervalul de temperatură dintre aceste puncte. Unitatea de măsură este gradul Réaumur notat prin una din simbolurile °Ré, °Re, °R.

Diagramă comparativă pentru diverse scări de temperatură

Utilizare

Scara Réaumur a avut o largă utilizare în Europa, în special în Franța și Germania precum și în Rusia, așa cum reiese din operele literare ale lui Dostoievski, Tolstoi, și Nabokov.[3][4][5] Începând cu anii 1790, Franța înlocuiește scara Réaumur cu scara metrică Celsius .[1] În zilele noastre scara Réaumur are o arie de utilizare restrânsă, fiind utilizat pentru măsurarea temperaturii laptelui și în procesul fabricării brânzei[6].


Note

  1. Simons, Paul (). „How Reaumur fell off the temperature scale”. The Times. Accesat în .
  2. Division octogesimale in franceză.
  3. Fiodor Dostoievski, Crimă și Pedeapsă, pp. 268 Vintage Books
  4. Lev Tolstoi, Anna Karenina, pp. 685, Wordsworth Editions Limited
  5. Vladimir Nabokov, Adevărata viață a lui Sebastian Knight, pp. 1. Penguin Books.
  6. Reaumur thermometer for Parmigiano-Reggiano cheese)
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.