Rada Istrate

Rada Istrate (n. 3 octombrie 1951, București – d. 20 august 2012) a fost o actriță română de teatru și film. A fost aleasă ca deputat de Vâlcea în legislatura 1992-1996, pe listele Partidul Democrat (România).

Rada Istrate
Date personale
Născută
Decedată (60 de ani)
Cetățenie România
Ocupațiepoliticiană
actriță
Limbi vorbitelimba română
Deputată a României

A absolvit cursurile Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

Pe lângă activitatea artistică, a desfășurat și o activitate politică.

A participat la Revoluția din decembrie 1989, aflându-se, alături de mai mulți revoluționari civili, în clădirea Comitetului Central al PCR.[1] A servit ca interpretă de limba rusă în discuția telefonică dintre generalul Ștefan Gușă și generalul sovietic Moisev, în care șeful Marelui Stat Major al Armatei Române a refuzat sprijinul militar sovietic.[2]

S-a înscris în 1990 în FSN, fiind numită apoi ca subsecretar de stat în Guvernul României în cadrul Subsecretariatului de Stat pentru Victimele Revoluției. A fost aleasă apoi ca deputat de Vâlcea pe listele PD, în legislatura 1992-1996.[1] În calitate de deputat, a fost membră a Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coasta de Fildeș și membră a Grupului parlamentar de prietenie cu Belgia.

Filmografie

Note

  1. Andrei Moisoiu, A murit Rada Istrate, revoluționară și deputat, DCNews, 23 august 2012.
  2. Sebastian Rusu - „Constantin Isac: «Mi-e frică să retrăiesc momentele acelea, de la masacrarea noastră!» (I), în „Curentul”, 14 mai 2010.


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.