Pădurea de stejar pufos de la Petiș
Pădurea de stejar pufos de la Petiș este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în județul Sibiu, pe teritoriul administrativ al comunei Șeica Mare.
Pădurea de stejar pufos de la Petiș
| ||
| Poziția | Județul Sibiu România | |
|---|---|---|
| Cel mai apropiat oraș | Copșa Mică | |
| Coordonate | 🌍[1] | |
| Suprafață | 92 ha | |
| Bioregiune | Continentală | |
| Înființare | 2007 | |
| Cod SCI/SPA | ROSCI0148 | |
Localizare
Aria naturală se află în partea central-vestică a județului Sibiu, pe teritoriul nord-vestic al satului Petiș, în apropiere de drumul național DN14, care leagă municipiul Sibiu de orașul Copșa Mică[2].
Descriere
Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[3] și se întinde pe o suprafață de 92 hectare[4].
Aria protejată reprezintă o zonă împădurită (încadrată în bioregiune continentală) aflată în partea sudică a Podișului Târnavelor (subunitate geomorfologică a Depresiunii Transilvaniei) ce adăpostește mai multe specii arboricole de stejar pufos Quercus pubescens, carpen Carpinus betulus și fag Fagus sylvatica).
Situl a fost desemnat în scopul conservării a trei tipuri de habitate de interes comunitar: Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum și Vegetație forestieră panonică cu Quercus pubescens[5].
Căi de acces
Atracții turistice
În vecinătatea sitului se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice); astfel:
- Biserica ortodoxă din satul Șeica Mare
- Biserica evanghelică-luterană din Șeica Mare, construcție secolul al XIV-lea
- Biserica evanghelică-luterană din satul Buia, construcție secolul al XV-lea
- Biserica evanghelică-luterană din satul Mighindoala, reconstruită în 1914
- Castelul Buia, construcție secolul al XIV-lea
- Castelul Tobias din satul Boarta
- Monumentul Eroilor din satul Șeica Mare
Legături externe
Reportaj
Note
- Eunis.eea.europa.eu - Pădurea de stejar pufos de la Petiș; accesat la 05 octombrie 2013
- Pădurea de stejar pufos de la Petiș (geolocalizare) Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 05 octombrie 2013
- Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 și 98 bis din 7 februarie 2008, accesat la 05 octombrie 2013
- Natura2000.mmediu.ro - Biodiversitatea în România - Pădurea de stejar pufos de la Petiș Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 05 octombrie 2013
- Eunis.eea.europa.eu - Pădurea de stejar pufos de la Petiș - habitat Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 05 octombrie 2013