Oana Ban

Oana Ban (n. , Cluj-Napoca, România) este o gimnastă română de valoare mondială, laureată cu aur olimpic la Atena 2004[2].

Oana Ban
Date personale
Născută (38 de ani)
Cluj-Napoca, România
Cetățenie România
Ocupațiegimnastă artistică[*]
Limbi vorbitelimba română
Înălțime139 cm[1] 
Greutate36 kg[1] 
Sportgimnastică artistică 
Titluri și realizări
Jocuri olimpiceJocurile Olimpice de vară din 2004 
Medalii
Jocurile Olimpice
AurAtena 2004echipe
Campionate Mondiale
ArgintDebrecen 2002bârnă
ArgintAnaheim 2003echipe

Biografie

Oana Mihaela Ban este o gimnastă artistică retrasă din activitate. Ea a fost medaliată cu aur olimpic împreună cu echipa și medaliată cu argint mondial la bârnă. Aparatele favorite ale gimnastei au fost solul și bârna. Oana Ban a început să se antreneze pentru gimnastică în orașul său natal, la clubul „Viitorul”, cu antrenorii Rodica Câmpean și Ciupe Anton. Ban a crescut ca importanță, ajungând una dintre gimnastele junioare de talie mondială. Ea a concurat la primul ei campionat în România în 1998 și a câștigat proba la sol. În anul următor, ea a fost invitată să se alăture echipei naționale a României și a început să lucreze cu antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang la lotul olimpic din Deva. În perioada următoare câștigă primul loc la turneul Gym top în Belgia, în 1999 și o medalie de bronz în 2001 la Zilele Tineretului Olimpic European.

Cariera de senioară

Fiind născută în ianuarie, Ban nu a îndeplinit standardele de eligibilitate pentru Campionatele Mondiale din 2001 la diferență de doar unsprezece zile față de vârsta minimă. Oana a fost forțată să aștepte până în 2002 pentru a debuta pe plan internațional la senioare. La Campionatele Mondiale de la Debrecen din 2002 Ban a câștigat o medalie de argint la bârnă, și s-a plasat pe locul al patrulea în finala de la sol. Ban a contribuit la câștigarea medaliei de argint a echipei României în 2003 la Campionatele Mondiale. În acel an ea a concurat cu succes la mai multe concursuri internaționale.

Atena 2004

Punctul culminant din cariera Oanei a venit în anul 2004 prin Jocurile Olimpice de vară de la Atena, unde, împreună cu colegii de echipă Monica Roșu, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Daniela Sofronie și Silvia Stroescu, a câștigat medalia de aur în concursul pe echipe. Ban a contribuit în mare măsură la victoria românească, la paralele, bârnă și sol din finala pe echipe. Individual, ea s-a calificat atât pentru individual compus cât și în finala pe aparate la sol. Din pacate, un eveniment nefericit, o accidentare, a forțat-o să rămână în afara ambelor concursuri și așa s-a încheiat experiența ei la Jocurile Olimpice.

Oana Ban s-a retras din gimnastică după Jocurile Olimpice și este în prezent antrenoare de gimnastică în orașul ei natal, Cluj-Napoca.

S-a căsătorit în 20 martie 2010, schimbându-și numele în Oana Ban-Grigore.[3]

Note

  1. Olympedia
  2. Oana Ban la Sports-Reference.com (arhivat la 1 aprilie 2020)
  3. Oana Ban a plâns de emoție la nuntă, Libertatea,

Vezi și

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.