Nineta Popa

Nineta Popa (n. 19 iulie 1959, Boișoara, Vâlcea) este o interpretă de muzică populară. Ea s-a născut în Țara Loviștei, în comuna Boișoara, într-o familie cu patru copii.

Nineta Popa
Date personale
Născută (64 de ani) , Boișoara, județul Vâlcea, România
Boișoara, România
Cetățenie România
OcupațieCântăreață
Limbi vorbitelimba română
Activitate
OrigineRomână
Gen muzicalFolclor
Case de discuriElectrecord

Cariera de cântăreață și-a început-o după terminarea liceului, la Uzina „Independența” Sibiu. În anul 1989, ansamblurile folclorice „Cindrelul” și „Junii Sibiului” s-au reînființat și a fost primită în rândurile lor ca interpret. Cu ajutorul lor și alături de Mircea Marcoș, răposatul Dumitru Giurcă și Maria Lia Bologa a scos primul CD. După aproximativ trei ani a realizat al doilea CD cu titlul „Bună ziua, maică bună”, iar următorul CD s-a numit „Sunt fată din Boișoara”. În anul 2008 a realizat al 3-lea album.

Discografie

  • Badea cu căciula sură
  • Bună ziua, maică bună
  • De la stâna din Bătrâna
  • Dragu-mi-i s-aud cântând
  • Trec zilele omului



This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.