Mircea Muntenescu

Mircea Muntenescu (n. 1951 București – d. 6 august 2022)[1] a fost un pictor, artist plastic, grafician și estetician român.

Cariera

În 1969 a absolvit Liceul Tonitza iar în 1974 Academia de Arte din București unde i-a avut profesori pe Stelian Panțu, Sorin Dumitrescu și Ion State.[2][3] În anul 2008 a devenit doctor în arte vizuale-estetică, sub îndrumarea lui Gheorghe Achiței.[4]

A debutat în 1976 cu expoziția Arta și natura alături de Sorin Dumitrescu, Șerban Gabrea, Marin Gherasim și Horia Bernea. [2]În același an a obținut Premiul Atelierului 35. În anul 1980 a devenit membru UAP care îl premiază în 1991 pentru întreaga activitate. În 1982 a luat parte la o vizită de documentare în artă, în Siberia.[2]

Primele expoziții personale au fost la Timișoara în 1989, în 1994 la Galeria Catacomba, în 2001 la Sala Ronda a Muzeul Național de Artă Contemporană.[5] Mai apoi a avut expoziții personale Accademia di Romania, la Roma, în anul 2003, în anul 2017 la ARCUB, București, și în 2019 la Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona.[6]

Stil

În anii 1980 s-a exprimat mai ales prin design grafic, creând ilustrații de carte pentru copii pentru care a fost și premiat. Muntenescu considera că are multe puncte comune din punct de vedere artistic cu Octav Grigorescu.[5] De-a lungul anilor a ilustrat multe coperte de carte.[5] În a doua parte a carierei a devenit interesat de spațiul cultural extraeuropean mai ales Indian.[7]

Premii și burse

  • 1990 Bursă F.E.I. EUROREENNE la Paris[3]
  • 1991 Bursă a stautlui italian la Veneția 1991[2]
  • 1991 Premiul pentru grafică, pentru întreaga activitate, acordat de UAP[2]

Note

  1. Filiala Grafică. „Mircea-Alexandru Muntenescu 27.08.1951 – 06.08.2022 | UAP”. Uniunea Artiștilor Plastici. Accesat în .
  2. „ICR Lisabona prezintă prima expoziție personală Mircea Muntenescu în Portugalia”. www.icr.ro. Accesat în .
  3. Șerban, Robert (). „„Trăiesc cu impresia că arta de la noi plânge și se încruntă neîncetat". Interviu cu artistul vizual Mircea Muntenescu”. Accesat în .
  4. „Mircea Muntenescu: "Mă consider un artist european întors cu fața către Orient.". Bel-Esprit. . Accesat în .
  5. „Eu vad desen in pictura lui Baba: ZIUA”. www.ziua.ro. Accesat în .[nefuncțională arhivă]
  6. AGERPRES. „Expoziția Hanuman a artistului Mircea Muntenescu va fi vernisată joi în Portugalia”. www.agerpres.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
  7. „„O frîntură de real poate da naștere unui munte de imaginar". Observator Cultural. Accesat în .
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.