Mihail Cismărescu

Barbu Mihail Cismărescu (n. 1 aprilie 1916, Craiova – d. 26 februarie 1983, München) a fost un jurnalist român, director al secției române a postului Radio Europa Liberă, cunoscut sub pseudonimul de Radu Gorun.[1]

Mihail Cismărescu
Date personale
Născut
Decedat (66 de ani)
Ocupațiejurnalist

A absolvit Facultatea de Drept din București în 1937 și în același an a plecat la Paris, pentru completarea studiilor. A lucrat apoi la redacția gazetei "La Roumanie Independante". În 1952 a început să lucreze la Londra la postul de radio Europa Liberă, iar in 1954 s-a transferat la sediul din München.[1] Acolo a devenit în timp redactor-șef la știri.

După decesul directorului Noël Bernard, a fost numit în decembrie 1981 director al secției române de la Europa Liberă. Ca și alți șefi ai postului s-a îmbolnăvit însă și a murit de un cancer galopant în februarie 1983.[1]

Mihail Cismărescu a avut o importantă activitate publicistică. A colaborat la Revista Scriitorilor Români, Destin, Ethos, Cuvântul românesc, Ființa românească, Buletinul Bibliotecii Române și periodice germane. A publicat numeroase studii juridico-economice: Rumania' s Changing Legal Code (1970); Die gerichtliche Kontrolle von Verwaltung sakten in der Sozialistischen Republik Rumanien(1971); Justitia fundamentum regnorum (1971); Realități și perspective în dreptul român (1972); Demographie independance dans la Roumanie d’aujourd’hui (München, 1970); Elemente demografice (Paris, 1973); Câteva considerații despre influența culturii germane în România (1979); Interferențe culturale în relațiile româno-franceze (1981). [2]

Note

Legături externe


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.