Marie Jeanne Ion

Marie Jeanne Ion (n. 27 septembrie 1972, Buzău) este o jurnalistă română la televiziunea Prima TV, răpită în Irak la 28 martie 2005 împreună cu cameramanul său Sorin Mișcoci și jurnalistul Ovidiu Ohanesian. Ei au fost eliberați la 22 mai, chiar dacă cererea inițială a răpitorilor (Brigăzile Mouadh Ibn Jabal), și anume retragerea celor 860 de soldați români din Irak, nu a fost îndeplinită. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. În 1993 și 1994, a urmat cursurile Colegiului de Comunicare Socială la Universitatea de Stat din Quito, Ecuador. Are o specializare în jurnalism politic-campanii electorale - Bakee, Londra, Marea Britanie, în 2000. A fost reporter, pe rând, la Cronica Română, Antena 1 și Prima TV. Din noiembrie 2000 este Editor general la Departamentul de știri al Prima TV. În 2002 și 2003 a avut colaborări cu postul EuroNews. Ca editor general, a coordonat toate transmisiunile speciale Prima TV - ziua alegerilor, referendum, 11 septembrie, Afganistan și razboiul din Irak. A fost producător delegat la Praga, pentru summitul NATO 2001.

Marie Jeanne Ion
Date personale
Născută (51 de ani)
Buzău, România
Cetățenie România
Ocupațiejurnalistă
Limbi vorbitelimba română

Este fiica omului politic Vasile Ion.[1][2]

Note

  1. Tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion demisionează din PSD, 3 mai 2010, Mihaela Stoica, Adevărul, accesat la 6 aprilie 2012
  2. Vasile Ion: O dau în judecată pe Elena Udrea[nefuncțională] , 19 ianuarie 2010, Evenimentul zilei, accesat la 6 aprilie 2012

Vezi și

Legături externe

Interviuri


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.